Sportul, "copilul vietii mele"!

Aceasta postare va fi scrisa foarte plastic, dar in aceeasi masura realist. Este o continuare a postarii “Cum ma mentin mereu motivat in sport?” Am de foarte multa vreme aceasta idee in minte, imi salasluieste necontenit in suflet, dar abia acum am gasit modalitatea de a o exprima.

Totul a inceput din dorinta de a explica unui client tanar al salii, cum vad eu dragostea pentru sport.

In copilarie am avut un catel. Un pui blanos cu ochii blanzi si privire tampa, cu miscari ciudate si nesigure dar deosebit de haioase. Ei bine, acest ghem de blana m-a cucerit din prima clipa, am iubit-o neconditionat si nemarginit. Ma bucuram de fiecare data cand facea ceva nou, cand a deschis ochii, cand cadea in botic, in incercarea de a face primii pasi, etc. Acest ghem de blana a devenit centrul universului meu de atunci. Abia asteptam sa-l hranesc, sa-l jughinesc, etc.

Poate multa lume se va intreba ce legatura are asta cu sportul. Ei bine are! Asa cum am numit acesta postare “Sportul, copilul vietii mele!”, privesc sportul ca pe copilul meu. Cand am facut prima tractiune am fost asa de fericit ca atunci cand puiul de catel a facut ochii.

Privind lucrurile din aceasta perspectiva, am avut o revelatie. M-am gandit daca ar fi greu sa am grija de copilul meu? Nu. Sigur ca nu.

Comparand acum situatiile, rezulta urmatoarele:

Mi-as harani copilul cu prostii? Nu. Deoarece il iubesc si nu vreau sa-i fac rau. Atunci de ce sa mananc prostii daca fac sport?

Mi-as indopa copilul cu steroizi ca sa devina campion, daca as stii ca asta il va nenoroci? Nu! Pentru ca-l iubesc! Mi-as educa copilul sa fie hot sau necinstit, daca acest lucru il va face sa-si piarda libertatea? Atunci de ce sa trisez cand fac sport si sa folosesc substante interzise?

Mi-as lasa copilul nemancat? Nu! Pentru ca-l iubesc!

Nu as avea grija de copilul meu pentru ca am serviciu? Nu! M-as intoarce cat as putea de repede de la serviciu si as petrece timpul cu el. Asa fac si cu sportul!

Mi-as lasa copilul sa fumeze? Nu! Stiu sigur ca asta l-ar imbolnavi! De ce sa fumez daca fac sport?

Mi-as abandona copilul dupa 1-2 luni sau 20 de ani de viata? Nu! Atunci de ce as abandona sportul?

La inceput eram in sport ca puiul de catel, cu miscari ciudate si privire tampa. Mai apoi am inceput sa invat primii pasi. Fiecare repetare in plus era ca o litera noua invatata de copilul meu, fiecare detaliu muscular era ca si cum copilul meu termina un examen cu 10, s.a.m.d.

Incet, incet m-am dezvoltat, am ajuns la etapa in care ii invat pe altii din experienta mea, iar situatia devine si mai frumoasa, deoarece imbatranesc, imi scad usor, usor performantele, dar ma simt ca un bunic care o ia de la inceput cu nepotii sai, cum a facut cu propriul copil, numai ca de aceasta data nu voi putea sa vad rezultatele maturitatii nepotilor, deoarece nimeni nu scapa viu din aceasta viata.

Recunosc ca e greu sa stau tot timpul atent la ce mananc, sa dorm cat trebuie, sa suport febra musculara, sa trec peste accidentari, sa am oscilatii in privinta rezultatelor, sa-mi schimb rutina de multe ori… dar dragostea pentru sport este ca dragostea pentru propriul meu copil, ma culc zambind ca a mai trecut o zi si l-am hranit corespunzator, l-am invatat lucruri noi, am ras si vorbit cu el… si ma trezesc fericit ca o sa-mi petrec o noua zi alaturi de el, cu greutatile si bucuriile implicite.

Cei care nu au copii pot sa se gandesca la sport ca la un pui de catel, pe care sigur nu l-ar abandona sau chinuii!